Patru ani mai tîrziu, Torquemada devine inchizitor si, în scurt timp, inchizitor general, cea mai importantă funcţie din cadrul Inchizitiei, detinand o putere asemanatoare monarhiei. Sub conducerea sa, Inchizitia îşi are apogeul în frica, groaza, devenind tot mai importantă si puternica cu fiecare eretic depistat. În 1848, acesta urmăreşte publicarea celor "28 de articole" pe care Inchizitia le considera necesare, ajutand oamenii sa cunoască păcatele care sunt considerate de biserica a fi de ordin eretic si trebuiau evitate. Cu toate ca, în principal, se bazau pe vrajitorie, blasfemie si sodomie, un alt centru important era concentrat asupra depistării evreilor.În timpul investigatiilor, fiecare inchizitor avea dreptul sa folosească orice metoda pentru a descoperi adevărul, intrînd astfel în vigoare tortura. 
  Urmările nu au fost uşoare..conform datelor istorice,în anul 1484, aproximativ 30 de oameni au fost găsiţi vinovaţi si arşi de vii, între 1485 si 1501, 205 oameni au fost arşi la Toledo. Declarand ca evreii constituie o influenţă rea asupra Spaniei, Torquemada reuşeşte sa-i convinga pe cei doi regi sa-i expulzeze, astfel fiind decretată în 1492 expulzarea tuturor evreilor care nu se converteau catolicismului, fiind alungati aproximatinv  45 000 de oameni.
 Refuzand postul de episcop al Sevilliei, Torquemada îşi asumă în continuare rolul de inchizitor general reuşind, în urma numeroaselor torturi si acuzari asupra ereticilor, sa deprinda o avere însemnată. Oriunde mergea, acesta era înconjurat de 50 de calareti si 250 de pedestrasi, ceea ce îi reflecta lipsa accentuata de apreciere si popularitate în rîndul oamenilor, propulsand în schimb teama  si frica la niveluri foarte grave. 

sursa: Google imagini.com

Capitolul VII

1. Tomás de Torquemada-"Cîinele Domnului"

1. Tomás de Torquemada a fost cel mai cunoscut si mai înfiorător  inchizitor.

" Simpla rostire a numelui de Tomás de Torquemada , primul inchizitor general din Spania, dădea fiori de groaza pana si celor mai dintre contemporanii sai. De atunci încoace, Torquemada, persecutorul de evrei, mauri si alti presupuşi eretici în timpul domniei represive si intolerante a lui Ferdinand si Isabelei-a fost personificarea fanatismului religios si a zelului de a persecuta." (Simon Sebag Montefiore-"Monştrii")

Copilăria sa rămîne, pentru noi toţi, în principal, necunoscută, ştiind doar ca acest persecutant, care ura atît de mult neamul evreiesc, descindea din acesta: bunica lui Torquemada era converso, o persoana trecută de la religia evreiască  la catolicism. De tînăr, Tomas a fost introdus în ordinul călugărilor Dominicani, iar în 1452 este numit staretul unei mănăstirii din Santa Cruz (un comitat din California de astăzi). Fiind ocupant al acestui post timp de 20 de ani, Torquemada devine confesorul si sfetnicul regelui Ferdinand al II-lea al Aragonului si al reginei Isabela a Castiliei, unirea celor doua regate spaniole fiind savarsita in 1479. În tot acest timp, sub modelul duplicitar monarhic, este pusă în aplicare Reconquista,  recucerirea Spaniei de sub domnia musulmană, incheindu-se în 1492, după căderea Granadei. Sfetnicul regal, cunoscand amănunţit toate detaliile si laturile situaţiei,  reuşeşte sa convinga conducerea ca prezenta celor convertiti la catolicism, a evreilor si musulmanilor în continuare în Spania poate periclita influenţa, veridicitatea autenticei confesiuni catolice. Papalitatea, la auzul acestor propuneri, le considera a fi înţelepte, chiar potrivite si, prin intermediul unei bule date pe Papa Sixt al IV-lea, acesta ordona înfiinţarea INCHIZITIEI condusă de monarhia spaniolă, care sa depisteze actele de erezie si abaterea, pe cai greşite, de la credinţa adevărată.

Marele Inchizitor spaniol Tomás de Torquemada (1420-1498)
                             sursa: Google imagini.com
 

1. 
   

Ferdinand al II-lea de Aragon
sursa: Google Imagini.com

Papa Sixt al IV-lea
Sursa: Google imagini.com

Isabela I a Castiliei
sursa: Google imagini.com

Demonomania

Cel mai mare duşman al Bisericii, încă de la începuturi, l-a reprezentat Satana și ajutoarele 

sale: vrajitoarele si necromantii.

 Papa Ioan al XXII-lea, despre care se spunea ca "lucrează" cu diavolul, a ordonat în 1320 inchizitorilor sa elimine toate practicile și practicantii de crime în slujba diavolului și de profanare a Sfintelor Taine. Astfel, pedepsele care erau, în mod obişnuit, atribuite ereticilor,  au fost puse în aplicare si împotriva "vrajitorilor, ghicitoarelor si celor care invocă demonii". Condamnarea de vrajitorie era anchetata cu amanuntire de inchizitori deoarece adesea se putea confunda erezia cu satanismul. de-a lungul timpului, atît Templierii cat si Ioana d'Arc au fost acuzaţi de slujire în favoarea diavolului. Cultul satanic deţinea o influenţă înspăimîntătoare, dominand și în rîndul ţăranilor, creand mari revolte. Papa Inocentiu al VIII-lea, în anul 1484, a ordonat condamnarea celor care, prin practica vrajitoriei și satanismului, "făceau sa piară ceea ce a rodit pîntecul femeii, mieii și juncanii turmelor, bucatele, strugurii din vie, poamele şi roadele pamantului.

Sursa: Google imagini.com

 Lupta împotriva profanarii a fost introdusa în Italia, Tirol și în Germania. Doi inchizitori, Henric Institor din Selestat și Iacob Spenger au publicat o carte "Mallus maleficorum", care va determina vînătoarea de vrajitorie. În secolul al XVI-lea, asupra acestui pericol s-au axat, mai mult decat inchizitia, tribunalele laice. Luptele au luat o asemenea anvergura încît, în secolul al XVII-lea, în America, a avut loc unul dintre cele mai importante procese contra vrajitoarelor din Istorie, și anume a celor din Salem. În alte tari, ca și Franţa, uciderea practicantilor de vrajitorie era interzisă, dupa legile date de Ludovic al XIV-lea.

Ludovic al XIV-leasursa:Google imagini.com

Procesul vrajitoarelor din Salem
sursa: Google imagini.com

Ioana D'Arc
sursa: Google imagini.com

Cavaler templier
sursa: Google imagini.com