Bernard Gui a fost un inchizitor francez al Ordinului Dominican, din timpul Evului Mediu Tîrziu, Episcop de Lodeve si unul dintre cei mai prolifici scriitori ai perioadei Medievale. El a fost renumit pentru calităţile sale inchizitoriale desăvîrşite în cadrul luptei împotriva albigenzilor, de la Toluluse, la cererea Papei Clement al V-lea si al Papei Grigorie al XI-lea. În 1280 intra în cultul Dominican de la Limoges si, 10 ani mai tîrziu, devine staret de Albi si , ulterior, de Carcassone, de Castres si Limoges. Operand în zona Toulousului( în Franţa modernă), luptele sale inchizitoriale împotriva ereticilor sunt finalizată prin intermediul a 900 de verdicte de vinovăţie în 15 ani de activitate. Oamenii condamnati de erezie în timpul Inchizitiei erau predati braţului secular ( nobilii si liderii orasului) pentru a-si primi pedeapsa. Dintre toţi cei care au fost condamnati în timpul cercetărilor lui Gui, doar 42 au fost executaţi. Gui a scris despre cele 4 mari secte eretice creştine în cartea sa, Manualul/ Ghidul Inchizitorului: despre albigenzi, beguini, valdenzi si cei care practicau apostolii false. Alte grupuri care nu erau considerate creştine , dar care au fost citate în cartea lui Gui au fost: evreii, vrajitorii, ghicitorii si necromantii. Drept recompensa pentru serviciile prestate, Bernard Gui primeşte titlul de Episcop de Tui, din Spania, de către Papa Ioan al XXII-lea si de Episcop de Lodeve, un an mai tîrziu.
Bernard Giu moare pe data de 30 decembrie 1331, la castelul din Lauroux, departamentul Herault din Franţa de astăzi.( Traducere din http://en.wikipedia.org/wiki/Bernard_Gui)
Manualul Inchizitorului Sursa: Google imagini.com |
Bernard Gui sursa: Google imagini.com |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu