Capitolul 2.II

" În realitate, declinul prestigiului si puterii papalitatii începuse mai demult.La sfarsitul secolului al XIII-lea, încercînd sa redreseze situaţia, Bonifaciu VIII căuta sa readuca  influenţa factiunilor mobiliale romane, adversarii sai( de pilda), excomunicand puternica familie. Papa intervine în treburile comunelor toscane si siciliene , si chiar in diferendele dintre Franta si Anglia. Expresia clara a activitatilor de acest fel ale papei se găseşte in bula <<Unam sanctam (1302)>>, în care este continuta cea mai precisa teoretizare a poziţiei teocratice... În realitate, o asemenea pretenţie era complet lipită de perspectiva, căci tocmai acum papalitatea intra într-o perioada de criza grava, si care va dura mai bine de un secol. Prima faza este cea  a indelungatului exil al papilor, siliţi sa se transfere al Avignon (1309-1377).A doua este asa-numita <<Mare Schisma a Occidentului>>(1378-1417); o perioada de 39 de ani de dezordine si anarhie care va scandaliza intreaga crestinatate din  Europa. Nu era vorba de o controversa privind dogmele sau riturile, ci de o lupta pentru putere dintre diferitele factiuni pentru conducerea Bisericii. (În 1378, cardinalii îl ataca pe Papa Urban VI, numindu-l antihrist ,diavol, apostat si tiran). Între 1378-1408 occidentalii aveau doi papi, între 1409-1415- concomitent trei papi, iar între 1415-1417- nici un papa legitim. Criza de autoritate se repercuteaza si în înalta ierarhie: unele dioceze aveau simultan doi episcopi, iar unele abatii, doi abaţi. În fine, faza a treia a crizei se declara după 1417; este perioada conciliilor, în care acestea Vor formula superioritatea lor asupra autoritatii efective a papalitatii. Consecinta a fost ca, de-a lungul secolului al XV-lea, Occidentul va continua sa asiste la diferite forme de limitare a drepturilor si pretentiilor Bisericii."( Ovidiu Drimba-Istoria culturii si  civilizatiei)

             In timpul monarhismului, fondatori precum Benedict din Norcia (480-547) ,papa Urban II, Bernard de Clairvaux (1090-1153), Domigo de Guzman(1170-1221), papalitatea s-a bazat in timpul conducerii pe diferite ordine, incepand cu Ordinul " Benedictian", Ordinul " Clunisian", Ordinul "Cistercian", Ordinul "Dominican", sfrasind cu Ordinul "Calugarilor  Cersetori", care  a jucat un rol principal in combaterea ereziei. Privind Ordinul " Benedictian", principiile fundamentale erau pietatea, supunerea, castitatea, saracia, umilinta si o viata comuna. Ordinul " Clunisian" era sustras jurisdictiei episcopului local, preocupat de a-si extinde autoritatea ,de un egoism exagerat fata de celelalte ordine.  Ordinul "Cistercian" se baza pe munca fizica a calugarilor agronomi, calugarii realizand lucrari impresionante de amenajari, de defrisari, de drenaj si indiguiri, acesta fiind o federatie de abatii autonome.Ordinul "Dominican", care facea parte di cel al "Calugarilor Cersetori", se baza pe saracia si umilinta cersitului, ajutorarea oamenilor  prin acte de caritate si predici- "iubeau natura si oamenii, erau simpli si umili"(O.Drimb. Istoria culturii si  civilizatiei).
           Ordinele  "Calugarilor  Cersetori" (Dominican+Franciscan+Carmelitan+Augustin) au jucat un rol important in combaterea ereziilor, fiindu-le incredintate Tribunalele Inchizitiei.