"  Legislatia privitoare la erezii era destul de severa in condice si pravile. Cartea romaneasca de invatatura (1646)  prevede ca sanctiune pentru erezie moartea. Hotararea o da "giudetul besearecii" iar pedeapsa-aceeasi pentru toate starile sociale-este pusa in aplicare de "oamenii domnesti" , adica de justitia laica, exact ca in Occident. Femeia eretica se pedepseste cu inchisoarea pana la renuntarea la erezie. Sunt banuiti de erezie: clericii care se recasatoresc, calugarii care fug din manastire sau bigamii. Apostazia este pedepsita cu inchisoarea, si acest lucru ii priveste in special pe calugarii ce se leapada de rasa monahala, care parasesc manastirea sau vagabondeaza in afara ei ori se dedau la vicii. 

  Indreptarea legii  presupune compeensatii in cazurile de erezie dovedite, dupa Glaba 180, Zac.3 : " De vreme ce are nestine gand sa se desparta de muiare-si pentru preacurvie ce-au facut, iara muiarea va arata cum barbatul ei are vreun eres , atunce besearica nu-i va desparti , ce, pocaindu-se amandoi , se va socoti greseala unuia sa fie pentru a altuia, ce sa zice sa fie una drept alta." Daca barbatul e eretic si mai ales daca se straduieste sa-si atraga sotia spre ereziile lui, aceasta se poate desparti de el "nu numai cu besearica , ce si ea singura, fara voia nimanui" (Glava 182, Zac.1). Daca barbatul se desparte de sotie invocand ca e eretica, nu-i poate opri averea, cum ar putea sa faca daca ar gasi-o preacurvarind (Zac.3). [...] Deschiderea spirituala si religioasa a lumii romanesti- sau poate doar indecizia sa in chestiuni confesionale- a dus la o prezenta activa si dinamica a catolicismului de-a lungului intregului Ev Mediu. [...] Alexandru Lapusneanu (septembrie 1552-noiembrie 1561, martie 1564-martie 1568), exercita o vanatoare asidua de eretici, atacand comunitatea armeneasca si declansand o cruciada impotriva protestantilor unguri si sasi (care trebuie insa interpretata in contextul venirii pe tronul tarii, intre cele doua domnii ale lui Lapusneanu, a "ereticului"  Despot , cum il numeste Ureche). Azarie, pazitor al dreptei credinte si sustinator al unui ortodoxism fanatic si militant, se bucura de eliminarea protestantilor:

         " Iarasi a vazut Alexandru zi sloboda , iarasi a fost singur stapanitor al Tarii Moldovei, iarasi au stralucit razele binefacerii ortodoxiei. Si s-a stins taciunele cu fumul necredintei, a fugit iarna intunecata a luteranilor necurati si a inflorit primavara- pricina a   tuturor chipurilor de bucurii , adica buna stare a bisericilor si in locul valurilor a zambit linistea."   " ( Ioan Pop-Curșeu, Magie si vrajitorie in cultura romaneasca)

Alexandru Lapusneanu

Erezia in cultura romaneasca

"In lumea romaneasca veche, la fel ca in crestinismul primitiv sau ca in Occidentul medieval, erezia era in primul rand o problema de ordin religios, intrand abia in a doua instanta sub incidenta legislatiei (civile). Intotdeauna suspectata de Biserica oficiala, erezia era orice forma de interpretare a Scripturii ce se indeparta de dogma comun admisa. Derivand din grecescul hairesis ("alegere", "opinie"), termenul a fost folosit mai intai pentru a denumi orice curent de gandire, fara conotatie peiorativa. Cu timpul insa, mai ales in secolele cand cele sapte sinoade ecumenice au pus bazele unitatii credintei, erezia  a devenit suspecta si s-a instituit o relatie de sinonimie intre acest termen si "invatatura primejdioasa".

Textele noastre vechi abunda in pasaje de respingere a ereziilor. Neagoe Basarab il sfatuieste pe fiul sau - si implicit pe toti principii care ii vor urma : "Si sa nu ne inselam cumvas, fratilor, si sa mergem dupa basnele si minciunile ereticilor, precum barfescu ei si nu cred ca Dumnezeu s-au pogorat pre pamant si fu si Dumnezeu si om , ci zic ca nu s-au aratat cu adevarat (ci cu nalucire)". De asemenea, in veacul al XVII-lea , scriu vibrante pagini impotriva ereziei Matei al Mirelor, grec traitor pe pamant romanesc , care a fost egumen la manastirea Dealu si a scris niste sfaturi catre Alexandru Ilias , sau Petru Movila , acesta din urma in sfaturile adresate fratelui sau, Moise. Dimitrie Cantemir edifica , in Sistemul sau intocmirea religiei muhhamedane,  chiar de la inceput o teorie a ereziei, in a acrei perspectiva isi plaseaza intreaga reflectie foarte critica asupra Islamului: 

              "De aceea, cand legea Domnului e faclie picioarelor noastre, care e poticnirea picioarelor si care  obstacol poate sta inaintea mersului nostru? Precum, de plilda, daca vreun credincios, oricat de simplu va auzi numele lui Antihrist, numele lui Arie, al lui Nestorie si numele lui Muhhamed, ce altceva, rogu-va, va vedea in ele decat pe inselatorul cel scarnav, prorocul cel mincinos, sfantul cel fatarnic, legiuitorul cel prea rau si pierzatorul de suflete? Tot asa, cand va citi sau va auzi cartea vreunui eresiarh, chiar de va fi renumit si slavit autorul ei , indata va spune fara teama :"Este un mincinos, nu vorbeste adevarul", cunoscand prea bine porunca Sfantului Pavel: "Chiar inger de se va pogori din cer si va va invata altele, care nu se potrivesc cu invatatura Evangheliei, nicidecum nu se cuvine sa-l credeti".Asadar, cand va lua in mana cartea Curanului si va pricepe prin ea insasi cunoasterea lui naturala ca invatatura ei este potrivnica oricarei intelepciuni dumnezeiesti si omenesti, ce altceva va afirma, rogu-va, decat ca  aceasta carte este o ingramadire de invataturi mincinoase, o culegere de basne si o adunatura de povesti in cel mai inalt grad de caraghioase?"

Dimitrie Cantemir
Sursa: Google imagini.com

In toate aceste fragmente de discurs, termenul-cheie mi se pare a fi acela de "minciuna". Invatatura pe care o raspandesc ereticii este una "mincinoasa" , si cum ar putea fi altfel cand vine de la diavol, "inselatorul cel scarnav", profetul mincinos, "sfantul cel fatarnic", "legiuitorul cel  rea rau si pierzatorul de suflete"?  " (Ioan Pop-Curseu, Magie si vrajitorie in cultura romana).

Evreii din Transilvania și Bucovina
  

Situaţia evreilor din Transilvania și Bucovina era asemănătoare celei din Europa occidentală, căci în urma Conciliului de la Lateran, Andrei al II-lea, regele Ungariei, și fiul acestuia, Bela al IV-lea, care avea guverna comitatele din voievodatul Transilvaniei, jura cu mana pe evanghelie ca " de acum înainte, evreii , saracinii si ismaelitii sa fie arătați prin semne deosebite și sa fie despărțiți de creștini."  Conciliul de la Buda viza ca toți evreii sa poarte un semn distinctiv (1279), dar regele Ladislau al IV-lea (1272-1290) se opune cu vehemenţă. 
Începând cu secolul al XVII, stigmatizarea i-a forma interzicerii evreilor de a purta veştminte asemănătoare cu cele ale etnicilor majoritari.  A. Oișteanu aminteşte ca, în 1623, Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei, decreta la Cluj un act, prin care evreilor li se impunea sa poarte haine diferite, specifice traditiilor lor, "pentru ca sa nu necinstească vesmântul creștinilor, nici sa nu se folosească de vreun semn necuviinios." În 1650, nobilimea maghiară hotărăște la Alba Iulia, , în  numele principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea ca evreii și grecii stabiliți în Transilvania sunt obligați sa poarte haine specifice lor, pentru a nu fi confundați cu ungurii sau cu militarii unguri " Evreii sa poarte haine evreiesti, grecii haine  grecești; sa nu umble în haine militare ungurești, sub pedeapsă de 200 de florinți." 
  În Bucovina, în urma anexării acesteia de către Imperiul Habsburgic, Maria Tereza adopta stigmatizarea, pentru a restrânge populația evreiască: " Pentru ca evreii din Bucovina sa poată fi deosebiți de ceilalți locuitori, sa fie obligați sa poarte pe calota pălăriei ori pe căciulă o panglica galbenă de o lățime de doua degete." Aceasta hotărâre a Comisiei de la Viena era o copie a prevederii din "Edictul împotriva evreilor", semnat de către Papa Pius al VI-lea în 1775. 

Imagine a evreilor in spatiul romanesc, sursa : Google imagini.com 

 

"După cum se vede, vechiul stigmat (pălăria țuguiată galbenă, Judenhut, pe care îl purtau evreii în Europa Centrala în Evul Mediu (prima atestare, în 1175)  a supraviețuit timp de şase secole, pana la sfârșitul secolului al XVIII-lea, prin simplificare : o panglica galbenă ataşată la o pălărie obişnuită. Pe de alta parte, trebuie remarcat faptul ca galbenul a fost culoarea tipică a stigmatului cu care au fost însemnați evreii, indiferent de forma pe care a luat-o aceasta de-a lungul secolelor și de-a latul continentelor." (Andrei Oișteanu)

Pe langa carocha , "palarie conica din carton pe care erau zugravite flacari si chipuri de draci", un alt semn dezonorant pe care erau obligati sa-l poarte ereticii osanditi la arderea pe rug era un vesmant de culoare galbena, numit de inchizitorii spanioli san-benito , pentru ca semana cu vesmintele purtate de calugarii benedictini. Dupa incinerarea lor publica, stigmatele lor vestimentare erau expuse in biserici, ca trofee ale razboiului purtat de inchizitie impotriva ereticilor. Astfel de semne distinctive nu purtau doar ereticii si vrajitorii, ci si evreii implicati in procese inchizitoriale. In secolul al XV-lea, barbatii au fost obligati sa poarte pe langa Judentah si rondela galbena, rota. In urma unui decret papal din anul 1257, femeile evreice erau obligate sa poarte un val cu doua dungi albastre, oralia , sau o palarie cornuta, cornalia , fie clopotei la poalele rochiilor -stigmat sonor asemanator caraitoarelor specifice celor leprosi. 

 Fiind  condiderati leprosi spirituali, evreii trebuiau sa fie insemnati si astfel izolati, pentru a se preveni contaminarea crestinilor. Acuzati de provocarea epidemiilor si calamitatilor, de otravirea fantanilor, de profanarea ostiilor, de omorarea rituala a copiilor crestini, evreii erau obligati sa poarte insemnele infamiei pentru a putea  fi ocoliti, alungati sau torturati in flacarile rugurilor, nu numai in cele ale Infernului." (Andrei Oisteanu, Imaginea evreului în cultura română).

Inculpat in fata tribunalului inchizitiei, stigmatizat cu palarie conica si vesmantul san-benito
(Goya, Capricci)

Evrei arsi pe rug purtand san-benito
Sursa: Google imagini.com

Conform spuselor lui Andrei Oisteanu, miniaturile englezeşti îi reprezintă pe evrei purtînd asa-numitul stigmat  tabula, o bucata de pînza galbenă, decupata sub forma Tablelor Legii, doua dreptunghiuri puse unul lînga altul, cu marginile de sus rotunjite. Astfel, emblema sacră a iudaismului se transformase într-un semn dezonorant. Impunerea purtării stigmatului a reprezentat un semnal de alarmă care prevestea persecutarea și alungarea evreilor, ceea ce s-a intamplat, de altfel, pe la sfârșitul secolului al XIII-lea (c.c.a. 1290). În spaţiul germanic, semnul care-i distingea pe evrei era o pălărie galbenă, țuguiată (în Polonia era verde), semănînd cu o pîlnie răsturnată sau un con ("ger. Judenhut, lat.Pileus cornutus ).

 "Pălăria  conica galbenă era un stigmat pe care Inchiziția îl punea pe creștetul "necredincioșilor" (vrăjitoare, eretici, evrei) atunci când erau expuşi în public: la procesiuni dezonorante sau arderi pe rug. De altfel, pălăria  conica a rămas pana astăzi un accesoriu tipic costumului de vrăjitoare de bâlci, de carnaval, sau de desene animate. În școlile anglo-americane, sub numele de dunce's cap , adică "pălăria prostului", ea a ajuns sa stigmatizeze elevul nătâng sau poznaș."

Arderea pe rug a evreilor
Gravura de epoca
Sursa : Google imagini.com

  

Evreu purtand palarie tuguiata
Sursa :Google iamgini.com

Evreii in perioada Inchizitiei

             Imaginea evreului în cultura româna , de Andrei Oisteanu

"Stigmatele Evului Mediu. În Europa, stigmatul ( din gr.  "stigma= cicatrice, semn infamant") nu a fost la început aplicat pe criterii etnice sau religioase, ci pentru a înfiera sclavii, ocnaşii sau bolnavii incurabili (leproșii, nebunii). Traversând multe provincii necunoscute, cruciații nu aveau timp sa-i caute pe cei ce împărtășeau confesiuni diferite. aceștia trebuiau sa arate diferit, sa fie însemnați.Altfel, de unde sa știe pe cine sa convertească, pe cine sa expulzeze, pe cine sa ucidă?

            În secolul al XII-lea sunt atestate primele forme de stigmatizare etnică sau confesională în Europa de Vest. Dar abia Papa Inocentiu al III-lea( iniţiator de cruciade)  și Conciliul al IV-lea de la Lateran (Roma, 1215) , au "instituționalizat" acest tip de stigmatizare.În diverse forme, acesta va supravieţui în Europa Occidentală pana la Revoluția Franceză. Preluând ceea ce era de preluat și schimbând ceea ce era de schimbat din "Pactul lui Omar", Canonul 68 adoptat de Conciliu stipula următoarele : " Tot timpul și în toate provinciile creștine, evreii și sarazinii, de ambele sexe,  vor fi însemnați, deosebindu-se de ceilalți oameni prin felul cum sunt îmbrăcați." Se lăsa libertatea provinciilor creștine de a alege forma și culoarea semnului dezonorant.  Mai ales după Conciliul de la Arles (1235) , în Franța și Italia s-a încetățenit  purtarea unei rondele, a unei bucăți rotunde de stofă galbenă, ca semn infamant pentru evrei. Miniaturile din epoca îi prezintă purtându-și stigmatul la centură.  La începutul secolului al XIV-lea, în cartea sa Practica , Bernard Gui-care oficia la Toulouse-explica forma acestui semn prin forma ostiei, pe care evreii ar profana-o. Alții susțineau ca semnul avea forma monedei, ca "sa amintească de banii cu care a fost cumpărat Iuda. "
       

Evreii

Conform istoricilor, Inchizitia nu a dus lupte aprige numai împotriva ereticilor, ci si împotriva evreilor si maurilor. Acestia nu erau ingaduiti de Biserica, dar erau feriţi de orice atac doar cei ce rămîneau fideli islamismului. Se întîmpla ca, uneori, evreii sa treacă la alta religie, astfel devenind "convertiti". De obicei, familia si prietenii incercau, adesea, sa-l întoarcă la religia sa si, dacă se întîmpla, Biserica îl vedea ca pe un "renegat'', aplicîndu-i-se pedepsele cuvenite. Aceeaşi  era legea si pentru creştinii care se converteau spre iudaism. Biserica ii considera eretici, si li se aplicau, de asemenea, pedepsele cuvenite. În 1268, Clement al IV-lea a dat ordin tuturor inchizitorilor ca evreii convertiti sa fie eliminaţi. Pedepsele erau foarte dure, adeseori acestia fiind arşi pe rug, exemplul fiind dat de persecutarea în masa de la Paris, din 1310. In unele cazuri, adepţii papei se răsculau cu gravitate împotriva acestei secte, chiar si în locurile în care erau tolerate religiile, si unde evreii aveau funcţii înalte în stat, pornind revolte.

 Dacă se întîmpla ca o regiune sau un oraş sa sufere de foamete, secetă sau molimă, populatia dădea vina pe evrei, urmînd sa fie masacrati. Aceste revolte erau provocate , în special, de epidemia de ciumă, care scăzuse numărul populatiei, în urma careia au fost acuzaţi evreii de otravirea fantanilor, cu buna ştiinţa, pentru a le face rău crestinilor. Mulţi oameni nevinovaţi s-au ales victime ale ţăranilor, dar si ale orasenilor , fapt pentru care papa i-a ameninţat  cu demiterea si excluderea din viata comunitară pe cei ce atacau un evreu. O alta învinuire adusă acestei secte religioase era constituirea averii din urma cametei. Între  secolele XIII-XIV s-a dezvoltat o violenta reacţie a populatiei împotriva bancherilor evrei, cea mai grava fiind înregistrată la Sevilla, în 1391, unde un preot numit Fernando Martinez va intriga populatia, persecutandu-i pe evrei, mişcarea continuînd si în Andaluzia, cerîndu-li-se convertirea.

Expulzarea evreilor din Spania
Sursa: Google imagini.com