Evreii
Conform istoricilor, Inchizitia nu a dus lupte aprige numai împotriva ereticilor, ci si împotriva evreilor si maurilor. Acestia nu erau ingaduiti de Biserica, dar erau feriţi de orice atac doar cei ce rămîneau fideli islamismului. Se întîmpla ca, uneori, evreii sa treacă la alta religie, astfel devenind "convertiti". De obicei, familia si prietenii incercau, adesea, sa-l întoarcă la religia sa si, dacă se întîmpla, Biserica îl vedea ca pe un "renegat'', aplicîndu-i-se pedepsele cuvenite. Aceeaşi era legea si pentru creştinii care se converteau spre iudaism. Biserica ii considera eretici, si li se aplicau, de asemenea, pedepsele cuvenite. În 1268, Clement al IV-lea a dat ordin tuturor inchizitorilor ca evreii convertiti sa fie eliminaţi. Pedepsele erau foarte dure, adeseori acestia fiind arşi pe rug, exemplul fiind dat de persecutarea în masa de la Paris, din 1310. In unele cazuri, adepţii papei se răsculau cu gravitate împotriva acestei secte, chiar si în locurile în care erau tolerate religiile, si unde evreii aveau funcţii înalte în stat, pornind revolte.
Dacă se întîmpla ca o regiune sau un oraş sa sufere de foamete, secetă sau molimă, populatia dădea vina pe evrei, urmînd sa fie masacrati. Aceste revolte erau provocate , în special, de epidemia de ciumă, care scăzuse numărul populatiei, în urma careia au fost acuzaţi evreii de otravirea fantanilor, cu buna ştiinţa, pentru a le face rău crestinilor. Mulţi oameni nevinovaţi s-au ales victime ale ţăranilor, dar si ale orasenilor , fapt pentru care papa i-a ameninţat cu demiterea si excluderea din viata comunitară pe cei ce atacau un evreu. O alta învinuire adusă acestei secte religioase era constituirea averii din urma cametei. Între secolele XIII-XIV s-a dezvoltat o violenta reacţie a populatiei împotriva bancherilor evrei, cea mai grava fiind înregistrată la Sevilla, în 1391, unde un preot numit Fernando Martinez va intriga populatia, persecutandu-i pe evrei, mişcarea continuînd si în Andaluzia, cerîndu-li-se convertirea.
Expulzarea evreilor din Spania
Sursa: Google imagini.com
Expulzarea evreilor din Spania Sursa: Google imagini.com |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu