"In lumea romaneasca veche, la fel ca in crestinismul primitiv sau ca in Occidentul medieval, erezia era in primul rand o problema de ordin religios, intrand abia in a doua instanta sub incidenta legislatiei (civile). Intotdeauna suspectata de Biserica oficiala, erezia era orice forma de interpretare a Scripturii ce se indeparta de dogma comun admisa. Derivand din grecescul hairesis ("alegere", "opinie"), termenul a fost folosit mai intai pentru a denumi orice curent de gandire, fara conotatie peiorativa. Cu timpul insa, mai ales in secolele cand cele sapte sinoade ecumenice au pus bazele unitatii credintei, erezia a devenit suspecta si s-a instituit o relatie de sinonimie intre acest termen si "invatatura primejdioasa".
Textele noastre vechi abunda in pasaje de respingere a ereziilor. Neagoe Basarab il sfatuieste pe fiul sau - si implicit pe toti principii care ii vor urma : "Si sa nu ne inselam cumvas, fratilor, si sa mergem dupa basnele si minciunile ereticilor, precum barfescu ei si nu cred ca Dumnezeu s-au pogorat pre pamant si fu si Dumnezeu si om , ci zic ca nu s-au aratat cu adevarat (ci cu nalucire)". De asemenea, in veacul al XVII-lea , scriu vibrante pagini impotriva ereziei Matei al Mirelor, grec traitor pe pamant romanesc , care a fost egumen la manastirea Dealu si a scris niste sfaturi catre Alexandru Ilias , sau Petru Movila , acesta din urma in sfaturile adresate fratelui sau, Moise. Dimitrie Cantemir edifica , in Sistemul sau intocmirea religiei muhhamedane, chiar de la inceput o teorie a ereziei, in a acrei perspectiva isi plaseaza intreaga reflectie foarte critica asupra Islamului:"De aceea, cand legea Domnului e faclie picioarelor noastre, care e poticnirea picioarelor si care obstacol poate sta inaintea mersului nostru? Precum, de plilda, daca vreun credincios, oricat de simplu va auzi numele lui Antihrist, numele lui Arie, al lui Nestorie si numele lui Muhhamed, ce altceva, rogu-va, va vedea in ele decat pe inselatorul cel scarnav, prorocul cel mincinos, sfantul cel fatarnic, legiuitorul cel prea rau si pierzatorul de suflete? Tot asa, cand va citi sau va auzi cartea vreunui eresiarh, chiar de va fi renumit si slavit autorul ei , indata va spune fara teama :"Este un mincinos, nu vorbeste adevarul", cunoscand prea bine porunca Sfantului Pavel: "Chiar inger de se va pogori din cer si va va invata altele, care nu se potrivesc cu invatatura Evangheliei, nicidecum nu se cuvine sa-l credeti".Asadar, cand va lua in mana cartea Curanului si va pricepe prin ea insasi cunoasterea lui naturala ca invatatura ei este potrivnica oricarei intelepciuni dumnezeiesti si omenesti, ce altceva va afirma, rogu-va, decat ca aceasta carte este o ingramadire de invataturi mincinoase, o culegere de basne si o adunatura de povesti in cel mai inalt grad de caraghioase?"
| Dimitrie Cantemir Sursa: Google imagini.com |
In toate aceste fragmente de discurs, termenul-cheie mi se pare a fi acela de "minciuna". Invatatura pe care o raspandesc ereticii este una "mincinoasa" , si cum ar putea fi altfel cand vine de la diavol, "inselatorul cel scarnav", profetul mincinos, "sfantul cel fatarnic", "legiuitorul cel rea rau si pierzatorul de suflete"? " (Ioan Pop-Curseu, Magie si vrajitorie in cultura romana).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu