Inchizitia din Spania

In confruntarea cu migratorii pentru pamanturi, tezaur, castitatii regatului, regele Spaniei, Pedro al II-lea , a ales sa-si uneasca fortele cu Alfons al VIII-lea al Castiliei si Sancho al VII-lea al Navarei. Pedro al II-lea s-a luptat, la randul sau, cu influenta albigenzilor, continuand promulgarea legii tatalui sau,care ii considera pe eretici " in afara legii". Prima realizare a regelui a fost sa imbunatateasca si dezvolte constitutia initiala. Deoarece, in urma asedierii orasului Languedoc, toti ereticii se retrageau in Aragon,  a urmat ca Pedro al II-lea sa abdice pentru obtinerea capitularii onorabile a orasului. Dar aceasta si-a gasit moartea in lupta de la 12 septembrie 1213, cauzata de tensiunile dintre spanioli si albigenzi, fiind urmat la tron, in 1218 de fiul sau, Iacob I Cuceritorul. In Aragon, numarul ereticilor continua sa creasca, ca si numarul adeptilor. Cativa ani mai tarziu, a fost acceptata inchizitia in regatul lui Iacob I, in 1233, regeel promulgand un edict care programa desfasurarea procedurilor inchizitoriale:episcopul trebuia sa desemneze un preot care, cu ajutorul a 2 sau 3 oameni, va urmari ereticii. Arhiepiscopul de Tarragona intareste inchizitia episcopala prin Calugarii Dominicani.

 In restul Spaniei, reprimarea ereziei a fost inexistenta. In 1236, sub domnia lui Ferdinand al III-lea, ereticii au fost depistati si suspectati dar o decizie a episcopului de Palencia i-a repus in libertate, dupa ce catharii si-au recunoscut vinovatia.

 Ceea ce urmarea inchizitia in reprimarea ereziei era abjurarea, recunoasterea greselilor
si parasirea credintei, cei care refuzau fiind predati calaului.Ereticii isi pierdeau bunurile si functiile publice. Insa, pericolul principal la care era supus regatul Spaniei va fi lupta impotriva evreilor si arabilor care, dupa Jean si Guy Testas , la 1290 depasisera cifra de 500 000 de cetateni.