"...Ai citit despre persecuţiile religioase ale trecutului, nu-i asa? În Evul Mediu, exista Inchiziția. Un fiasco. Si-au pus în minte sa stârpească erezia și au sfârșit prin a o perpetua. Cu fiecare eretic ars pe rug în piața publică, răsăreau alți o mie. De ce asta? Pentru ca Inchiziția își ucidea duşmanii în văzul lumii, și-i omora cînd ei încă nu se căiseră. De fapt, îi omora tocmai pentru ca nu se căiau. Oamenii mureau pentru ca nu voiau sa renunțe la adevăratele lor credințe. Cum era  și firesc, toata gloria îi revenea victimei și toata rușinea, inchizitorului care ordona arderea pe rug... ." ( George Orwell, Zillmann Szabolcs,  1984 ).

"Etimologic, termenul inchiziție provine din latinescul inquisitio, onis cu sensul de anchetă,
cercetare, căutare, derivat de la verbul inquiro, ere care semnifică a cerceta, a investiga, a căuta.
Astfel, inchiziția reprezintă o anchetă făcută de judecători împotriva acuzatului care, de cele mai
multe ori, era învinuit de erezie. Denumirea provine de la modul de procedură inaugurată de papii
Lucius al III-lea (1181 – 1185) şi Inocenţiu al III-lea (1198 - 1216) şi dezbătută la Conciliul al
IV-lea Lateran (1215). La început ea a fost folosită doar ca procedură penală.
Inchiziţia a fost o instituţie ecleziastică specială constituitǎ pentru prevenirea, combaterea
şi distrugerea ereziilor, în scopul păstrării adevărului de credinţă nealterat. Caracteristic acestei
instituţii este atribuirea unei puteri judiciare speciale judecătorilor, privitor la problemele de
credinţă. Ea s-a consolidat în timpul câtorva decenii, pe măsura nevoilor apărute şi ale experienţei
acumulate. Acţiunea ei nu a fost temporală sau pentru cazuri individuale, ci a avut un caracter
permanent şi universal." (INCHIZIŢIA ÎNTRE MIT ŞI REALITATE, Tezǎ elaboratǎ în vederea obţinerii titlului de doctor în Teologie- Doctorand,Floroaia D. Mihai )

"Procedura inchizitoriala si criminala pana in secolul al XIV-lea. Relatia dintre justitia ecleziastica  si cea criminala formeaza unul dintre cele mai fascinante caplitole din istoria civilizatiei europene. Fara o oarecare cunoastere a acestei relatii , este imposibil sa intelegem un fenomen atat de fundamental ca vanatoarea de vrajitoare. Doua fapte sunt importante de stabilit :primul, ca aceasta relatie a suferit permanente schimbari, si al doilea, ca se deosebea de la tara la tara. "(Ioan Petru Culianu, Tereza Petrescu-Culianu, 2012,  Cult , magie, erezii)

"In cazul Inchizitiei, polemica bazata pe adevar si aceea bazata pe manipularea constiintei se impletesc. De exemplu, in cazul lui Galilei. Adevarul astronomic al savantului a putut fi verificat si nu e indoiala ca Inchizitia si nu Galilei se insela in privinta rotirii Pamantului. Dar Galilei a abjurat ca sa-si scape viata. Polemica aceasta avea si o latura ideologica in care Inchizitia s-a dovedit mai tare. Procesul lui Giordano Bruno sau al Ioanei d' Arc arata si altceva: si anume ca victoria n-au obtinut-o detinatorii adevarului, ci cei care (Inchizitia) s-au dovedit capabili de o mai buna organizare a luptei. Inchizitia a procedat
dupa regulile retoricii." ( Nicolae Manolescu, Teme)

Procesul Ioanei D'Arc

Un scop important în procesul Ioanei d'Arc a fost cel de demascare a acesteia, datorită implicării acesteia în demiterea regelui incoronat. Cauchon a organizat cu atenţie fiecare eveniment, starnind o sustinere  ecleziastica. O misiune de recunoastere, realizata în oraşul natal al Ioanei,  Domremy,are rolul de a o demasca, pentru a fi create rumori fata de aceasta.
 Procesul începe la 21 Februarie 1431. De-a lungul primei săptămîni de procedee legale, ducii de Bedford confirma virginitatea lui d'Arc, aceasta din urma atentionand curtea cu vedere la  acuzaţia de vrajitorie. Principala slabiciune în apararea  Ioanei d'Arc a constat în decizia acesteia de a purta haine barbatesti. Curtea a investigat viziunea religioasă a acesteia pentru a impune acuzaţii de vrajitorie. 
 Nelinistit fata de  regulariateta procedeelor, Cauchon trimite un act înflăcărat în scopul acuzarii la Paris, pentru a obţine o părere a clericilor universitari. Între timp, procesul a continuat.Ioana nu a fost capabilă sa demonstreze numeroase subiecte. Curtea a considerat ca trebuie sa facă un tur al camerei de tortura. La scurt timp după, ea s-a îmbolnăvit, posibil de la mîncarea otravitoare. Curtea a decis sa oprească tortura datorită sanatatii sale şubrede. Riscurile politice conform cărora ea ar fi murit închisă înainte de a lua o decizie erau prea mari. Universitatea răspunde prin ceea ce Cauchon considera a fi o opinie favorabila. Curtea a procedat conform jurisdictiei, iar apărarea putea face plîngere în acest caz. Ducele de Bedford îl concoaca pe Episcopul Cauchon la 13 mai, iritat datorită cheltuielilor si ritmului lent al  acestui proces. Ajutat de abatele De Saint-Ouen, acesta o someaza pe Ioana sa-si abjure erezia, în public. Ameninţată cu o execuţie imediată, ea a acceptat. La scurt timp după, ea a tăgăduit. Englezii au dat sentinţa de ardere a acesteia pe rug la data de 30 mai 1431.( Traducere din http://en.wikipedia.org/wiki/Pierre_Cauchon)

Episcopul Pierre Cauchon la procesul Ioanei d'Arc
sursa: Google imagini.com

Ioana d'Arc
sursa: Google imagini.com

Critici si remarci aduse asupra inchizitie. De la mari scriitori citire...

" Istoria inchizitiei pasionează. Din varii motive, în care se amestecă fascinaţia Răului, atracţia pentru iraţional și scandal, groaza de ruguri și de tortura, descrierea unor excese, mai ales sexuale, dorinţa de a blama Biserica și clerul, revelația Răului  ascuns în sufletul omului, manifestat prin violenţe și nedreptăţi.Chiar și atunci, sau mai ales atunci, cînd pretinde a sluji binele.

   O istorie pasionantă și plină de erori, adesea grosolane,  în ciuda studiilor de specialitate. Astfel, în mod frecvent, o asimilăm exclusiv cu vînătoarea de vrăjitoare.Apoi, o plasăm în plin Ev Mediu, deși excesele sale majore au fost comise în secolul al XVI-lea și chiar la începutul secolului al XVII-lea.

...cu scopul iniţial de a combate ereziile ,  Biserica îşi construise în mod empiric un instrument, Inchiziția. Aceasta, credea ea, îi va permite sa exorcizeze frica, și sa-i combată pe toti opozanţii." (Jacques Duquesne, Diavolul, Humanitas SA, 25 iun. 2014 - 228 pagini )

Jacques Duquesne-jurnalist și scriitor francez, are în portofoliu multe romane și eseuri, o mare parte pe tema religiei catolice.
sursa foto: google imagini.com

sursa foto: Google imagini.com

Papa Ioan al XII-lea

7 August 1316 -  Jacques d'Euse, Episcop-Cardinal de Porto, este instalat ca Papa Ioan al-XXII-lea. Se pune astfel final unei lupte de doi ani dintre Cardinali.

 Acesta s-a născut la Cahors si a decedat pe data de 4 Decembrie 1344, la Avignon. Acesta a centralizat administrarea bisericeasca, a condamnat Spiritualii Franciscani si a extins controlul papal asupra numirii  episcopilor  si, împotriva Imparatului Ludovic al IV-lea, a sprijinit autoritatea papală asupra alegerilor imperiale.

Născut dintr-o familie burgheză înstărită la Cahors, în sud-vestul Franței, Jacques d'Euse a studiat dreptul civil si canonic la Paris si Orleans. În 1309 a fost ales cancelar  al lui Carol al II-lea de Napoli si, trei ani mai tîrziu, a devenit cardinal. La data de 7 August 1317, acesta este ales papa la Lyon, fiind succesorul lui Clement al V-lea, actionand pentru a stabili instanţa papală la Avignon, pe o baza  permanentă. 
 La începutul pontificatului, Papa Ioan s-a antrenat într-un conflict de lungă durata între doua facţiuni  ale  ordinului Franciscan: Spiritului, care au favorizat, intr-un mod strict, regula Sfîntului Francisc, de a adera la sărăcia trupească, pentru a   dobîndi bogăţia sufleteasca, si Conventualii, care au abordat-o cu o interpretare mai largă. El a sustinut Conventualii si a persecutat Spiritualii, care au rezistat actiunilor  si deciziei sale.  Mai tîrziu, acesta condamna toata teoria franciscana a sărăciei evanghelice prin doua decrete( scrisori) : Ad Conditorem Canonum (din 1322) si Cum Inter Nonnullos (1323), aducînd dovezi scripturale conform cărora Apostolii deţineau proprietăţi. 
Ioan a intervenit într-o ceartă pe coroana Sfântului Imperiu Roman, între Ludovic al IV al  Bavariei  si Frederic al  Austriei .Ludovic îl învinge pe Frederic în 1322, dar Ioan îi interzice sa-si exercite drepturile castigate pana cînd el, ca papa, va rezolva, încheia disputa. 

Sursa: Google imagini.com

  A fost acuzat de nenumarate ori de erzie, toti  cei care il acuzau urmand sa fie inchisi. O acuzatie cunoscuta de erzie a fost provocata de ideile acestuia cu vedere la incercarile aduse de Dumnezeu celor a caror suflete sunt binecuvantate in viata de apoi., exprimate in patru predici livrate in iarna 1331-1332. 
 În timpul pontificatului său, Ioan a promovat activitatea misionară în Asia, stabilirea episcopii catolice din Anatolia, Armenia, Iran si India. La Avignon a fondat o bibliotecă papal și la Cahors, o universitate.Ca majoritatea papilor de la  Avignon, el a arătat favoritism rudelor sale si conationalilor.  Din 28 cardinali create de el, 20 au fost din sudul Franței și 3 au fost nepoții săi.( Traducere din http://www.britannica.com/EBchecked/topic/304898/John-XXII)

                                                              

Papa Grigorie al XIII-lea

S-a nascut in 1502, la Bologna,ca Ugo Buoncompagni.Urmand cursurile celei mai vechi universitati din , Europa, ajunge la catedra acesteia, predand jurisprudenta. Cunostintele sale juridice ii aduc renumele la urechile Papei Pius al IV-lea, trimitandu-l la Conciliul de la Trento.Urcand incet in ierarhia bisericeasca, Ugo este numit papa in luna mai , 1572, cu numai o luna pana la implinirea varstei de 70 de ani. 

 In pofida aventurilor sale din tinerete, avand un baiat, Papa Grigore al XIII-lea se dedica intru totul beautitudinii bisericii.Cheltuielile iresponsabile ale acestuia produc un haos financiar, avand insa si unele parti mai pasnice.

  Cea mai importanta realizare a Papei este produsa in 1582, cand creeaza calendarul gregorian, decretand ca toti anii vor incepe la 1 ianuarie.  

Sursa: Google imagini.com

Papa Eugeniu al III-lea

Papa Eugeniu al III-lea a fost cel care a inaintat a doua cruciada, avand ca principala motivatie eliberarea Edessei cucerita definitiv de turci in 1146. Indemnul la aceasta noua initiativa militara a fost dat de papa Eugeniu al III-lea, iar Bernard de Clairveaux a fost cel care a predicat-o. Initiativa a ramas fara rezultat , intre anii 1140 si 1149, cruciatii ridicand la Ierusalim o biserica a Golgotei si una a Sfantului Mormant. Din acest moment latinii au inceput sa aibe drepturi la Sfantul Mormant.

Papa Lucius al III-lea

Papa Lucius al III-lea este cel care, la 1182, obtine controlul oficial al ordinului bisericesc, infiintand in 1184 Inchizitia, drept tribunal eclesiastic al papalitatii.

Papa Lucius al III-lea
sursa: Google imagini.com

Papa Grigorie al IX-lea

Este cel care a scris o alta pagina controversata din istoria Bisericii Catolice, instaurand Inchizitia papala. In 1227, Ugolino a devenit Papa Grigorie al IX-lea, iar prima lui decizie a fost sa-l numeasca pe inchizitorul Konrad von Marburg sa elimine ereticii din intreaga Germanie. Apoi l-a suspendat pe imparatul Sfantului Imperiu Roman,Frederick al II-lea, pentru ca amanase plecarea in cea de-a Sasea Cruciada, asa cum promisese, scrieEncyclopedia Briannica.Hotarat sa lupte impotriva ereticilor, Grigorie a pus bazele Inchizitiei Papale, in 1231, dupa ce a considerat ca episcopii nu puteau rezolva eficient aceasta problema. Prima forma a Inchizitiei medievale s-a numit Inchizitia Episcopala si a existat intre anii 1184-1230, pana cand a fost inlocuit cu Inchizitia Papala, care centraliza controlul reprimarii ereticilor.Papa Grigore al IX-lea a fost un papă al Romei. Pe numele laic Ugolino di Conti, a pastorit intre anii 1227-1241.

Ugolino s-a născut în Anagni. Posibila data a nașterii sale fluctuează în surse între cca. 1145 și 1170 În 1238, Papa Gregorie al IX-lea a denunțat Lumina Sfântă de la Ierusalim ca înșelătorie.

(sursa:http://stirileprotv.ro/)

Sursa: Google imagini.com

Papa Ioan al XII-lea

Papa Ioan al XII-lea este cel care, la 1326, ingrijorat de raspandirea excesiva si iute a influentei magiei negre asupra oamenilor, care era condiderata de biserica drept erezie, reia dezbaterea mult cunoscuta despre vrajitorie, spunand:

"Aflam cu durere despre nelegiuirea mai multor oameni, crestini doar cu numele. Ei negociaza cu moartea si pactizeaza cu infernul, caci aduc jertfa demonilor; ii adora, plasmuiesc si cer altora sa plasmuiasca imagini, inele, oglinzi, fiole sau alte obiecte in care, prin magie, inchid demonii;ii interogheaza, capata raspunsuri, le cer ajutorul pentru indeplinirea dorintelor lor perverse..."

Papa Ioan al XXII-lea (n. 1244, Cahors – d. 4 decembrie 1334, Avignon) a fost al 196-lea papă al Romei.

sursa: Google imagini.com